Despre mine

Numele meu este Alin şi fac parte din neamul lui Duciuc. Sunt născut aproape de mijlocul verii, în judeţul Suceava şi trăiesc în comuna vecină cu Cetatea de Scaun, Ipoteşti.

Tânăr îndrăgostit de Hristos și de posibilitatea îndumnezeirii omului în vederea întâlnirii la finalul viețiuirii cu Cel ce ni s-a făcut cunoscut nouă. Student al Institutului Teologic Penticostal din București și dornic de a explora noi dimensiuni ale vieții de credință. Interesat de răspândirea Cuvântului lui Dumnezeu între oameni cu mireasma plăcută a vieții trăite în curăție și sinceritate. Membru al Bisericii Penticostale din Ipotești – Suceava, dar cu o deschidere către Biserica Universală în vederea slujirii Trupului. Motto-ul vieții:
Filipeni 3:10-11 „Și să-L cunosc pe El și puterea învierii Lui și părtășia suferințelor Lui, și să mă fac asemenea cu moartea Lui; ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morți.”

“Fiind băiet păduri cutreieram
Şi mă culcam ades lângă izvor,
Iar braţul drept sub cap eu mi-l puneam
S-aud cum apa sună-ncetişor:
Un freamăt lin trecea din ram în ram
Şi un miros venea adormitor.
Astfel ades eu nopţi întregi am rămas,
Blând îngânat de-al valurilor glas.”

“Când am venit, eram ca o fântână
Mult prea ascuns spre-a oglindi vreo stea,
Mult prea adânc să pot privi spre lună
Şi gata să mă pierd sub glia grea.

Nu izvoram decât întunecimi stinghere
Şi glasu-mi nu rostogolea decât dureri.
Când am venit din noaptea de tăcere,
Eram încoronat al lipsei de puteri.

Că m-am născut în zodii de rutină
Nu-I vina mea, cum nu-i a nimănui.
Am răsărit cu chip ca de lumină,
Dar am apus la noaptea orişicui.

Şi nu-s decât o cumpănă trudită;
Cobor şi urc prin beznă de izvor.
Nu strâng nimic în vatra putrezită,
N-am învăţat decât să-mi fie dor.

Mi-e dor de-o lacrimă de apă
Şi plâng cu secetă fierbinte.
Am priceput că veacul stă să-nceapă;
Sunt doar fântână de cuvinte.

Şi scârţâi orice plecăciune,
Ori de mă rog, ori de visez cuminte,
Iar trecătorul vine şi apune
La umbra căutărilor nesfinte.

Stau lângă drum, o cumpănă şi-atât…
Mi-e rostul o minciună de trăire,
Dar vreau din rosturi de lumină coborât
Să vină iarăşi Dătătorul de iubire.

Să-mi curgă peste tulburi adâncimi
O vadră din vecia de culoare.
Să poată oglindi şi anii mei străini
Măcar amurgul ce răsare la hotare.”