Tragic sau comic?

Cei care se așteaptă ca viața să se termine în neființa morții au perspectiva unui final tragic. Cei care adoptă un astfel de sens tragic al vieții vor căuta satisfacția aici și acum. ”Nu ai decât o singură viață; trebuie să guști tot ce-ți oferă ea” Reclamele de televiziune – mult mai filosofice decât altele – sunt purtătoare ale unui sens tragic al vieții. În poezie, tema recurentă carpe diem (trăiește clipa) propagă aceeași idee: timpul zboară: nu vom fi întotdeauna tineri; ne așteptă moartea; trebuie să petrecem acum cât mai este încă timp. Cu tot hedonismul lui, genul acesta de poezie este esențialmente tragic.
Cei care se așteaptă ca viața să se termine în fericirea din Rai au perspectiva unui final pozitiv. Viața este o comedie. Cei care acceptă un sens comic al vieții pot să privească suferințele lor actuale, care nu-i surprind nicidecum, dintr-o altă perspectivă. Durerea nu are un caracter ultim. ”Totul va fi bine – așa cum spunea Dame Julian de Norwich – și toate lucrurile vor fi bune”. Sfărșitul fericit care a fost promis creștinilor înseamnă că Dumnezeu va șterge orice lacrimă (Apocalipsa 7:17), că suferințele pe care le-au trăit în această viață vor fi anulate într-un fel sau altul. ”Cei izbăviți de Domnul se vor întoarece și vor merge spre Sion cu cântece de biruință. O bucurie veșnică le va încununa capul, veselia și bucuria îi vor copleși, iar durerea și gemetele vor fugi” (Is. 35:10). Și cei pentru care viața are un sens comic trec în prezent prin suferințe, dar nu se vor lăsa doborâți de ele.
(Citat preluat din cartea Citind printre Rânduri de Gene Edward Veith)

Ps: tragic este atunci când începutul este frumos și finalul dezastruos
comic este atunci cânt începutul este neplăcut iar sfârșitul este cu happyend

Isus Dumnezeu?

Noul Testament ni-L prezintă în mod clar pe Cristos ca fiind Dumnezeu. Numele atribuite Lui în Noul Testament sunt de aşa natură, încât ele i-ar putea fi atribuite numai lui Dumnezeu. De exemplu, Isus este numit Dumnezeu în următoarele expresii: „Aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor, Isus Cristos.” (Tit 2:13; compară cu Ioan 1:1, Evrei 1:8, Romani 9:5, 1 Ioan 5:20-21) Scriptura Îi atribuie lui Isus caracteristici pe care nu le poate avea decât Dumnezeu. Isus ne este prezentat ca existând prin Sine Însuşi (Ioan 1:4, 14:6); omniprezent (Matei 28:20, 18:20); atotştiutor (Ioan 4:16, 6:64, Matei 17:22-27); omnipotent (Apocalipsa 1:8, Luca 4:39-55, 7:14-15, Matei 8:26-27); deţinând viaţa în Sine (1 Ioan 5:11,12,20, Ioan 1:4).

Isus a primit slava şi închinarea ce I se cuvine numai lui Dumnezeu. Într-o confruntare cu Satana, Isus a zis: <> (Matei 4:10) Şi totuşi, Isus a primit închinare ca Dumnezeu (Matei 14:33, 28:9), ba uneori chiar a pretins acest lucru (Ioan 5:23, compară cu Evrei 1:6, Apocalipsa 5:8-14). (preluat din cartea Mai mult decat un tamplar de Josh McDowell)

Traditia si traditionalismul

Cuvântul ”traditie” provine din doua cuvinte latinesti care, impreuna, inseamna „a transmite, a da mai departe”. Procesul are loc astfel: generatia mai varstnica identifica lucrurile pe care le considera importante si le transmite generatiei urmatoare spre a fi pastrate in siguranta… si folosite. Fiecare noua generatie evalueaza aceasta mostenire, respinge ceea ce nu mai considera a fi util si transmite copiilor si nepotilor ce mai ramane… Problema nu este de fapt traditia, fiinca ea este doar continutul mostenirii pe care o generatie o transmite alteia. Problema este traditionalismul, care reprezinta venerarea traditiilor in asa masura incat putini sunt cei care mai indraznesc sa le examineze sau sas incerce sa le schimbe. (Citat preluat din cartea lui Warren Wiersbe, Adevarata inchinare).
Care e parerea dumneavostra vis-a-vis de traditie. Sunt ele prin bisericile noastre? Traditionalismul se manifesta printre noi?