Nesupunerea față de legile civile

Există trei opinii de bază referitoare la nerespectarea legilor civile. Anarhismul aprobă acest lucru oricând. Patriotismul radical nu aprobă niciodată neascultarea de guvern, iar supunerea biblica susține că uneori este corect să nu ascultăm. în timp ce majoritatea creștinilor cred că Biblia sprijină această din urmă opinie, există totuși unele neclarități referitoare la situațiile în care neascultarea este justificată. Antipromulgaționiștii insistă asupra dreptului de a nu asculta de nicio lege care permite acțiuni contrare Cuvântului lui Dumnezeu. Adepții poziției anticonstrângerii, pe de altă parte, susțin că neascultarea este justificată doar atunci când un om este silit să facă răul.
Chiar și printre cei care sunt de acord că neascultarea de guvern este uneori necesară, există diferențe de opinii privitoare la modul în care ar trebui să se manifeste această neascultare. Unii cred în revoltă împotriva unui guvern nedrept, însă punctul de vedere biblic cheamă la împotrivire fără rebeliune. O astfel de împotrivire nu înseamnă acceptare pasivă a nedreptății în guvernare, ci poate implica o campanie activă spirituală, morală și politică împotriva ei.
(După Norman Geisler, Etica Creștină , 296

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s