Credința

Credința conform Bibliei este relația fundamentală dintre om și Dumnezeu.
Necredința înseamnă autonomie, afirmarea voinței proprii, este dispreț față de Cuvânt.
Problema cu anumite religii necreștine, conform lui Brunner este că acestea pot avea elemente de credință dar nu se pot baza pe încredere absolută ca răspuns la promisiunile divine, în aceste religii nu se găsește o întâlnire absolută cu Dumnezeu. Israelul vechiului testament avea promisiunile lui Dumnezeu prin profeți, dar numai în Noul Testament are loc întâlnirea personală cu Dumnezeu prin Hristos.
Credința în Vechiul Testament este imperfectă în comparație cu cea din Noul Testament, iar credința din Noul Testament se dezvoltă din cea din Vechiul Testament. În Vechiul Testament credința nu a atins maturitatea până la comunicarea de SIne a lui Dumnezeu prin Hristos. În Noul Testament credința este bazată pe revelația lui Dumnezeu în actul istoric al întrupării, al morții și al învierii lui Hristos. Credința s-a născut în comunitatea apostolică unde a avut loc recunoașterea lui Hristos ca Domn, la înviere și la Cincizecime. Hristos, Cuvântul și Actul lui Dumnezeu a fost esența Evangheliei proclamate. Credința a fost proclamată, iar Hristos a fost obiectul credinței. Expresia credinței este dovedită de ascultare, de încredere totală bazată pe metanoia, Credința reflectă dragostea lui Dumnezeu pentru om și a omului pentru Dumnezeu, este culmea relației lui Dumnezeu cu omul prin mărturia lăuntrică a Duhului.

Anunțuri

Un gând despre „Credința

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s