De un timp îmi atrag atenția unele cântări despre venirea Domnului. Ce m-a uimit pe mine este faptul că ele se contrazic în ceea ce privește eshatologia și nimeni nu-și dă seama.
O cântare care se contrazice cu teologia noastră populară despre zilele de pe urmă este cea a lui Costache Ioanid, Mai presus de orice e iubirea.
Ultima strofă a acestei cântări poate face revoluție în gândirea multora: Pregătiți-vă stânci pentru Templul Etern, Orice piatră își are menirea. Chiar pământu-i primit Căci Isus l-a sfințit Căci a scris pe pământ ce-i iubirea.
Când am căutat pe net cântarea am văzut că o cântă și Grupul Speranța. Grupul are în repertoriul ei și cântări care spun că suntem trecători, pământul și tot ce e pe pământ este efemer, nimic din ce e materie nu e veșnic, dar cântă și această cântare care spune că pământul este veșnic.
Dacă n-aș cunoaște prea bine Biblia și mi-aș forma teologia doar după cântări, aș vedea că se contrazic cântările între ele. Acum, ce „gen teologic” de cântare să aleg să cred, pământul e veșnic sau efemer?
Mai presus de orice,
de credinţă, de-avânt,
de-orice dar care biruie firea,
mai presus de minuni,
de puteri, de cununi,
mai presus de orice
e iubirea!
Prin credinţă răstorni
munţi înalţi şi cetăţi,
şi-ţi arunci peste veacuri privirea.
Dar în cele cereşti
eşti atât cât iubeşti.
Mai presus de orice
e iubirea!
Dumnezeu e măreţ.
Gem în cale-I furtuni,
se cutremură toată zidirea.
Dar în susurul blând
Îl auzi murmurând:
Mai presus de orice e iubirea!
Pregătiţi-vă stânci
pentru Templul Etern!
Orice piatră îşi are menirea.
Chiar pământu-i primit,
căci Isus l-a sfinţit,
căci a scris pe pământ
ce-i iubirea!
Am fost răstignit... 
Pamantul a fost destinat pentru vesnicie, dar din cauza omului a ajuns distrus, dar Dumnezeu a gasit o solutie si il va rascumpara, va fi un pamant nou, curatat. :p
Si ce facem cu celelalte cantari care sunt de alta parere?
pei ar trebui revizuite, sau renuntat la ele daca nu se pot revizui. Dar inainte de aceasta ar trebui sa avem un punct devedere la nivel de cult, apoi o revizuire. Pentru ca apare problema: ce revizuiesti? de unde sti ce scoti si ce lasi? deci o munca ce va lua timp. Dar nadajduim ca Domnul vede.
Ai dreptate cand e vorba de renuntat, dar cu privire la revizuire sunt de alta parere. Atunci cand poetul a compus cuvintele unei cantari, muzicianul a compus melodia pentru acele cuvinte. Daca schimbam cuvintele, trebuie de schimbat si melodia pentru ca nu mai e in spiritul cuvintelor. Deci, trebuie de refacut toata cantarea. 🙂
da, dar sar putea sa ca sa se gaseasca unele cuvinte pentru a inlocui acele cuvinte. in mare ai dreptate, de aceea ar trebui renuntat la ele, recent am avut aceasta disputa in biserica si culmea nu a fost lansata de mine ci de un conservatorist. mi se spunea ca mai nou, cei mai invatat nu mai accepta aceasta cantare pentru ca nu e corecta. si a inceput sa o dea cu teologia pe cantare, ca poate fi inteleasa si altfel. Am icnercat sa argumentez, dar eram un don Quihote de la Mancea.
Cred ca ai inteles gresit mesajul acestei strofe, Alin. Si Petru a fost numit, la un moment dat, Piatra. Eu cred ca toata strofa se refera la Templul ceresc si, cum un templu este construit din pietre, poetul a gasit potrivit sa ne compare cu „Stancile”. Dar stancile astea pamantesti vor fi transformate conform 1 Corinteni 15:50… si vor deveni „stanci eterne”.
Da-mi voie să nu fiu de acord cu tine. 🙂 Ultimele trei versuri spune: „Chiar pământu-i primit, căci Isus l-a sfinţit, căci a scris pe pământ ce-i iubirea!” Din punctul meu de vedere se referă la pământ.
E posibil, după cum spui, ca primele două versuri să se refere la oameni, dar al treilea vers se referă la pământ. Regula hermeneutică spune că orice cuvânt se înțelege în context, nu în afara contextului. Înțeleg că „pământ” se referă la pământ pentru că Isus pe PĂMÂNT a scris ce-i iubirea.
Poetul spune ca pamantul e „primit”, nu etern; cu totii stim ca pamantul cu tot ce este pe el va arde. Daca te uiti bine dupa cuvantul „menirea” este punct. Deci incepe o alta idee, dar n-are rost sa facem analiza sintactico-morfologica.
Eu raman la parerea mea………
Si Dumnezeu sa ne ajute sa traim versurile acestei cantari.
„Cu toții știm că pământul cu tot ce este pe el va arde.” De exemplu, apostolul Pavel nu știa asta. În Romani 8, el scrie: „Căci firea a fost supusă deşertăciunii – nu de voie, ci din pricina celui ce a supus-o – CU NĂDEJDEA ÎNSĂ, CĂ ȘI EA VA FI IZBĂVITĂ DIN ROBIA STRICĂCIUNII, CA SĂ AIBĂ PARTE DE SLOBOZENIA SLAVEI COPIILOR LUI DUMNEZEU. Dar ştim că, până în ziua de azi, toată firea suspină şi suferă durerile naşterii.”
Nu vreau să sugerez că ar fi o contradicție între apostolul Pavel și Petru. Arderea pământului din epistola lui Petru se poate înțelege ca o metaforă a curățirii. Nu vorbim aici de eshatologie sau arderea pământului. Sunt lucruri prea adânci pentru mine și nu le stăpânesc chiar așa de bine.
În ce privește analiza sintactico-morfologică nu mă pricep. Înțeleg importanța gramaticii, dar n-am învățat-o la timp și acum îmi e mai greu.
idea poetica este de multe ori mult mai ascunsa decat se pare si cu greu de ajuns la ea . Eminescu spunea ca ea se naste in adancul fiintei ,in framantarea inimii ,iar mintea sta doar sa o asculte , si foarte frumos spune apoi : framantari ce bat la portile gandirii si cer a fi invesmantate in slove. Cand citesti o poezie scrisa de Costache Ioanid ,trebuie sa stii de la inceput ca este de o sensibiliate aparte si o poti intelegi doar cu sufletul , nu cu mintea. Mintea,este afectata de rau , ea nu este capabila sa exprime nadejdea si crampeiul de stiinta de Dumnezeu , ascunse in adancimile fiintei .De aici se naste cantul , in fata caruia mintea este doar spectator. De ce oare nu poti vedea in acel ” pamant sfintit prin Isus” , ca esti tu, sunt eu , suntem noi toti cei mantuiti prin iubirea lui Dumnezeu, prin Isus Hristos?! Ce zici?
Chiar crezi că în înțelegerea iudaică mintea diferă de inimă? Iudeii, așa ar trebui să facă și creștinii, privesc pe om ca un întreg. Atunci când vorbesc de inimă se referă la interiorul omului, nu la disocierea dintre minte și inimă.
Îmi place ideea prealuată din Eminescu. Dacă acele frământări ale noastre ar fi înlocuite cu frământări primite de la Duhul Sfânt alta ar fi profunzimea poeziei și cântării creștine.
Si sufletul de ce nu ar fi afectat de rău? Ce-l face mai sfânt? Oare păcatul a afectat doar mintea?
Tocmai aici este lupta celui nascut din nou: sursa framantarii fiintei .Cine ma misca? Emotii ce iau cu asalt portile mintii , provocate de simturile trupului sau ” indemnurile” Duhului. Miscarea fiintei provocata de Duhul Sfant si umblarea prin ea este viata , pe cand umblarea prin cealalta provocare este moarte.Viata sau moarte , a fi sau a nu fi in comuniune cu Dumnezeu.Una da faptele neprihanirii si prin urmare pace cu Dumnezeu , cealalta umblare in felul lumii si departare de Dumnezeu .Acest mod de umblare face deosebirea in toata lucrarea facuta, inclusiv in cantarea noastra.