„Iartă-mă” nu e o poruncă.
Iartă-mă e un regret,
O părere rea, profundă
Pentru un păcat discret.
De-am păcătuit pe calea
Care duce drept în sus,
„Iartă-mă” este cuvântul
Cel mai am acum de spus
Către Tine, drag Isus.
Și cu gândul, câteodată,
Rău am fost-naintea Ta.
Azi mă iartă, te rog, Tată
Și-ascultă rugăciunea mea!
Iartă-mă, o, Doamne Sfinte,
De cuvinte de ocară
Aruncate către oameni
Să le fac viața amară!
Iartă-mă pentru acea mână
Care-am pus-o atunci în joc,
Când Tu, Doamne, strigi – frână!
Iar vrăjmașul – fără stop!
Iartă-mă de ochiul care
Trebuia, Doamne, să-l scot!
Iartă-mă dacă azi, Tată,
Sunt un om aproape mort!
Iartă-mă pentru săracul
Care mâna-mi întindea,
Celui care îi rostisem
„Pleacă dinaintea mea!”
Iartă-mă azi pentru gândul
Cel avut în adunare!
Iartă-mă de-am pus pe-o rană
Cândva și mai multă sare!
Iartă-mi necredința-n Tine,
O, Stăpânul meu!
Iartă-mă de-am spus vreodată
„Nu există Dumnezeu!”
Iartă-mă pentru minciuna
Care-am spus-o acelui om!
Iartă-mă că, atunci, gura
Nu-mi tăcea la microfon!
Iartă-mi înșelătoria
Ce-am comis-o în hambare!
Să îmi fie mie bine,
Nu la altul care n-are.
Iartă-mi Tu promisiunea
Cea făcută de demult!
Iartă-mă dacă păcatul
Cel comis nu m-a durut!
Iartă-mă pentru scânteia
Aruncată între paie!
Când s-au luat la ceartă mare
Toți aceia din odaie.
Iartă-mă de nepăsarea,
Doamne, de al Tău Cuvânt!
Când, cu conștiința trează,
Am făcut doar eu ce-am vrut.
Iartă-mi și fățărnicia
Lumii când am vrut să-i plac,
Însă, Ție, Doamne Sfinte,
Nu Ți-am mai făcut pe plac!
Iartă-mi prefăcătoria
Cea făcută-n interes!
Și pe care-am repetat-o
Doamne, foarte, foarte des.
Iartă-mă de crucea care
Am spus, Doamne, că-i prea grea!
De-ncercarea când rostisem
„E peste puterea mea!”
Iartă-mă de plictiseala
Față de al Tău Cuvânt!
De trăirea și-ndoiala
Ce-am avut-o pe pământ!
Iartă-mă de judecata
Ce-am făcut-o eu, ca om!
Când am zis:
„Asta-i răsplata pentru fiecare pom?”
Iartă-mă de ziua care-am
Petrecut-o fără Tine!
Iartă-mă de IGNORAREA
Sufletului cel din mine!
Eu de-oi fi să-mi spun păcatul
Zeci de cărți n-ar fi deajuns.
Dar cu mii de lacrimi, Tată
Spun azi tot ce am de spus!
Amin
Emanuel Vrăbioru
