Cercetati Scripturile!

Grupul de studiu biblic „Cercetaţi Scripturile” a început o nouă sesiune de întâlniri pentru anul 2016/2017.

Iniţiat acum 8 ani de pastorul Costică Macoveiciuc alături de un grup de fraţi din câteva biserici penticostale din zona Sucevei, grupul îşi propune să ofere un cadru motivator pentru studiu biblic individual (pe baza metodei de studiu biblic inductiv) şi pentru formarea unei gândiri analitice bazată pe argumente biblice cât mai solide.

În anul 2016/2017 vom avea ca obiect de studiu epistolele Apostolului lui Ioan şi vom încerca să răspundem pe parcursul studiului la întrebări, cum ar fi:
– mai poate un creştin să păcătuiască?
– care este soluţia pentru a birui păcatul?
– sistemul de valori al lumii influenţează Biserica?
– dacă îl iubesc pe Dumnezeu am vreo responsabilitate faţă de aproapele meu?
– sunt oameni pentru care nu am voie să mă rog?
– pot fi sigur de mântuirea mea?
– ce dovezi din viaţa mea arată că sunt cu adevărat creştin? ..etc.
Întâlnirile vor avea loc o dată la două săptămâni, joi seara de la ora 19.00, în incinta Şcolii Creştine Filadelfia din Suceava. Conform planificării anuale, următoarea întâlnire a grupului va avea loc în data de 03 noiembrie 2016.
img_6905img_6906
Cei care iubesc Scriptura şi ar vrea să facă parte din grupul de studiu biblic ne pot contacta la tel. 07588322090 – fr. Alin Duciuc, 0757037463 fr. Cornel Cioban, 0747861626 fr. Florin Vatamaniuc.

Soli Deo Gloria !

Anunțuri

Ora de Religie

Precizez pentru început că sunt profesor de Religie, deci pot fi subiectiv.

Atunci când vorbim despre ora de Religie e foarte importantă exeperiența noastră cu privire la această oră. Dacă am avut un profesor de treabă și bun atunci vorbim cu plăcere, dacă nu ne-a plăcut această oră atunci o privim cu suspiciune.

De ce trebuie predată Religia în școli? Este o nevoie a Omului. Pe lângă alte nevoi pe care le au oamenii, este și această nevoie de a se raporta la o Divinitate (nu cred că trebuie să fim dogmatici și să spunem că doar Religia noastră trebuie predată în școală, cred că fiecare trebuie să i se predea Religia aleasă de el).

Acuzele cele mai multe față de ora de Religie vin pe fondul experiențelor personale.

1. Liber cugetători nu vor să participe la ora de Relgie? Foarte bine. Nu participă. Da, dar nu poate lipsi pentru că îi pune absent profesorul, puteți reproșa. Așa și este, dacă este în timpul programului. Foarte ușor se poate pune prima sau ultima ora. Cei ce nu vor să participe sunt liberi să nu fie prezenți.

Modul prin care se poate pune în orar prima sau ultima oră ridică alte probleme. Dar, dacă sistemul prin care se gândește orarul este în beneficiul elevului, atunci se găsesc căi de rezolvare problemei.

2. Profesorii de Religie indoctrineaza si schilodesc sufletele copiilor? Am intalnit preoti (pentru ca multi din ei predau Religia) care abuzeaza de sufletele copiilor, dar am intalnit si profesori de Religie care sunt aproape de copii, mai aproape decat un diriginte.
Cred ca asta e problema sistemului, nu a orei de Religie. Recunosc ca la ora de Matematica am fost jignit si batjocorit de profesoara. Trebuie scoasa matematica? Nicidecum. Trebuie imbunatatit sistemul. E nevoie de un alt mod de a evalua un cadru didactic, indiferent de obiectul pe care îl predă.

Dacă părinții, împreună cu profesorii, se apleacă asupra sufletelor copiilor cu îngăduință pentru a îndrepta o mentalitate și un sistem greșit, cred că vor fi rezultate pe măsură. Acest lucru cere efor, și este efortul nostru, al tuturora de a aduce progres în societate.

„V-am scris, părinţilor, fiindcă aţi cunoscut pe Cel ce este de la început. V-am scris, tinerilor, fiindcă sunteţi tari, şi Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi, şi aţi biruit pe cel rău.” (1 Ioan 2:14)

Până la urmă, care e experiența voastră vis-a-vis de ora de Religie?

Credința sau Credințele Ortodoxe

rasinari
În cartea Becoming Orthodox [Devenind Ortodox] Peter Gillquist afirmă, „Biserica Ortodoxă… poartă în mod miraculos astăzi aceiaşi credinţă şi viaţă a Bisericii Noului Testament”. Presupunerea din spatele acestei afirmaţii este faptul că biserica Ortodoxă este un trup unificat care vorbeşte cu o singură voce. De fapt, Ortodoxia nu este un bloc monolitic care împărtăşeşte o tradiţie unificată şi viaţa de biserică. Fraza „Ortodoxismul Răsăritean”, folosit în mod comun pentru a descrie credinţa ortodoxă, se referă de fapt la bisericile dominante ale Europei Răsăritene. Într-un sens larg, tradiţia Răsăriteană cuprinde toate bisericile creştine care s-au separat la un stagiu timpuriu de tradiţia Apuseană (Roma) pentru a urma pe unul din patriarhii antici (Ierusalim, Antiohia, Alexandria şi Constantinopol).

În cadrul secolul al 20lea, aceste biserici nu numai că s-au răspândit pe toate continentele, dar au şi penetrat multe culturi care nu au fost asociate în mod tradiţional cu tradiţia Răsăriteană. În general vorbind, aceste biserici pot fi grupate în una din următoarele:

1. Bisericile ortodoxe din Orientul Mijlociu. Acestea aparţin celor mai antice unităţi eclesiastice orientale, şi ele îi includ pe Patriarhii Constantinopolului (Istambulul modern), Alexandria (Egipt), Antiohia (Siria şi Liban), Ierusalim (Iordania şi teritoriile ocupate), Catolizaţii Armenieni din Etchmiadzin (fosta Republică Sovietă) şi Cilicia (Liban), biserica Ortodoxă Coptică (Egipt) şi biserica Ortodoxă Siriană (Siria, Beirut şi India) [I. Bria, The Sense of Ecumenical Tradition (Geneva: WCC, 1991), 5-12].

2. Bisericile ortodoxe din Europa Centrală şi Răsăriteană. Atât din punct de vedere cultural cât şi teologic, aceste biserici urmează îndeaproape tradiţia bizantină (Constantinopolitană). Cunoscuţi în general ca „Ortodoxia Răsăriteană”, ele includ bisericile autonome din Rusia, România, Serbia, Grecia, Bulgaria, Georgia, Cipru, Republica Cehă, Polonia, Albania şi Sinai [T. Ware, The Orthodox Church (Harmondsworth, Middlesex, England: Penguin Books, 1963), 9-16].

3. Diaspora ortodoxă. Organizate în afara ţărilor tradiţional ortodoxe, aceste comunităţi eclesiastice se găsesc în Europa Apuseană, America de Nord şi Sud, Africa, Japonia, China şi Australia.

Aceste biserici au diferenţe semnificative din punct de vedere teologic, eclesiastic şi cultural între ele. De exemplu, controversa monofizită din secolul al 5lea referitoare la faptul dacă Cristos are două naturi sau una a separat biserica bizantină din cadrul bisericilor Răsăritene antice. În plus, bisericile Răsăritene nu sunt de acord cu data pentru Paşte şi legitimitatea ierarhiei şi a sacramentelor bisericii. ca rezultat al acestor diferenţe, bisericile Răsăritene au structuri eclesiastice paralele nu numai în aceiaşi ţară ci chiar şi în acelaşi oraş, astfel neglijând conducerea unui singur episcop într-un singur oraş.

Din punct de vedere cultural, în adiţie faţă de tradiţiile liturgice locale diferite, legătura dintre biserică şi naţiune care a devenit caracteristic pentru Ortodoxia Răsăriteană a dus la fondarea bisericilor pe principii etnice. Majoritatea bisericilor se înţeleg pe ele insele ca fiind protectorul real al naţiunilor lor individuale, popor şi culturi. În ciuda beneficiilor politice, relaţia biserică-naţiune ridică întrebări legate de universalitatea şi unitatea bisericii, în particular în vremurile de tensiune politică sau militară dintre naţiunile sprijinite de bisericile ortodoxe surori.

În ciuda pretenţiilor triumfătoare ale apologeţilor ortodocşi că ei întruchipează adevărata credinţă apostolică, în realitate există o îngrămădeală de tradiţii în conflict, teologii şi structuri eclesiastice. Evanghelicii protestanţi din America care au fost doritori să îmbrăţişeze credinţa ortodoxă au descoperit la scurt timp că bisericile ortodoxe din America erau divizate. De fapt, liturghiile lor se fac în limbile lor naţionale şi ei sunt nehotărâţi să-i întâmpine cu bucurie pe străini [T. Weber, „Looking for Home: Evangelical Orthodoxy and the Search for the Original Church,” in New Perspectives on Historical Theology: Essays in Memory of John Meyendorff, ed. Bradley Nassif (Grand Rapids: Eerdmans, 1996), 119]. De exemplu, Frank Schaeffer, un promotor pasionat al Ortodoxiei, a concluzionat că o latură a bisericii Ortodoxe din America este „un fel de club socio-etnic”, infectat cu nominalism, materialism, mândrie etnică, exclusivism, şi indiferenţă faţă de sacramente [Schaeffer, 298-311].
(Autor: Paul Negruț)

Ce este voia lui Dumnezeu?

Cum descoperim voia lui Dumnezeu atunci când ne confruntăm cu o mulţime de alternative posibile?
Am găsit două explicații ale voii lui Dumnezeu:
A. Zac Poonen – în cartea „Descoperind voia lui Dumnezeu” (se pare că se găsește gratis pe internet). Prezint mai jos câteva citate din carte.
– Este posibil să ratăm voia perfectă a lui Dumnezeu pentru vieţile noastre prin neglijenţă şi neascultare.
– Foarte rar Dumnezeu ne călăuzeşte în mod spectaculos. Acum, în vremea Noului Testament, Dumnezeu ne călăuzeşte prin Duhul Sfânt. Deci trebuie să căutăm să fim umpluţi cu Duhul Sfânt.
– Dumnezeu are o profesie specifică pentru tine. Datoria ta este s-o împlineşti.
– Trebuie să-L lăsăm pe Dumnezeu să aleagă El cum să ne călăuzească.

B. Dr. Sinclair B. Ferguson vorbește despre principii care stau în spatele alegerilor noastre. http://www.rcrwebsite.com/will.htm
Costică Macoveiciuc susține că atunci când e vorba de viața mea personală am un cerc care se cheamă voia lui Dumnezeu, pe unde pot să umblu. Dacă țin cont de unele principii de bază, pot lua orice decizie și să fie voia lui Dumnezeu. Când e vorba de lucrarea Domnului, El își asumă responsabilitatea de a te îndrepta.

Până la urmă, voia lui Dumnezeu este un drum pe care trebuie să-l nimeresc să merg pe el sau o suprafață în care mă pot mișca și, dacă țin cont de anumite principii, orice decizie pe care o iau este buna?

Când voi fi mare vreau să mă fac doctor

Din ceea ce am vazut în teza de doctorat a domnului prim-ministru Victor Ponta îmi dau seama că pot deveni și eu, cu ușurință, doctor.

O teză în care se găsesc la bibliografie nici 40 de titluri (de toate sunt 39) și sunt mai puțin de 15 note de subsol la licență nu o primește, dar pentru titlul de doctor DA.

Când voi fi mare (a se citi „când voi ajunge prim-ministru sau, cel puțin, când voi avea un prieten apropiat prim-ministru”) nu vreau să mă fac doctor în drept(-ul hoțului care plagiază).

Din dorința de a fi cât mai corect pornesc o sumedenie de probleme ce țin de cel ce nu vrea să plagieze. Trebuie să pun ghilimele dacă traduc din altă limbă? Câte din cuvintele pe care le-a folosit autorul pot folosi și eu să nu trebuiască să pun ghilimele? Etc.

Și acum revenim la ce ne interesează cel mai mult. Din punct de vedere biblic, a copia referatele de pe internet este păcat?

Jurnalul Fericirii

De ceva vreme am început să citesc „Jurnalul Fericirii” de Steinhardt. Ceea ce am descoperit aici m-a bucurat și am vrut să împărtășesc și cu voi. Văd un om născut din nou care suferă și găsește un rost în suferință, deci suferința nu e doar o pedeapsă ci și o binecuvântare.

După ce l-ai cunoscut pe Hristos îți vine greu să păcătuiești, ți-e teribil de rușine.

Cui îi place să învețe poezii nu se va plictisii niciodată în pușcărie – și nu va fi singur.

Când vaca mănâncă iarbă, iarba se preface în carne de vacă. Tot așa, când pisica mănâncă pește, peștele se preface în carne de pisică. Suferința pe care o asimilăm, dintr-odată devine euforie.

Lipsa de entuziasm e semnul sigur al pierzaniei.

Oricând e timpul de a face binele. Oricând e timpul de a-l îndatora pe Hristos. Și după cum împărăția lui Dumnezeu va veni pe negândite, pe furate, tot astfel și faptele care o prevestesc nu țin seama de termene și contracte.

Sau parcă prietenia stă în a răspunde: te voi ajuta dacă pot. De-așa prietenie… Prieten se numește omul care te ajută fără ca verbul să fie urmat de un complement adverbial circumstanțial de timp sau de loc sau de mod. Iar Domnului cât îi place să ne dea numele de prieteni ai Săi!

Dumnezeu seceră și unde n-a semănat: înseamnă că trebuie să dăm de la noi să ne străduim, să dăm cu împrumut, să luăm inițiative. Atitudinea de: parcă ce rău am făcut eu! Eu n-am făcut rău nimănui! Fac și eu ce pot! Dacă nu pot mai mult! Este – vorba lor – o atitudine de gură-cască, se află în contradicție cu parabola talanților și vădește că n-am înțeles cât de grav e păcatul de lenevire și cât de concret consideră Dumnezeu însemnul: cerurile se cuceresc. Nici cât de grav, de stăruitor ni se cer efortul și năzuința spre imposibil, de nu chiar imposibilul însuși.

Mai amețitoare vorbe nu s-au rostit niciodată, afară de: Cred, Doamne, ajută necredinței mele. Despre care îmi spun că dacă din toată Biblia n-ar rămâne decât ele, ar fi de ajuns pentru a dovedi esența divină a creștinismului.

Creștinismul e transmutație, nu a elementelor chimice, a omului. Metanoia. Aceasta e MINUNEA CEA MARE a lui Hristos Dumnezeu (…) transformarea făpturii.

Nimeni nu este obligat să inventeze praful de pușcă ori să descopere teoria cuantelor. Altminteri însă, elementara deșteptăciune e o îndarorire. Mai ales pentru un creștin, care trebuie să fie mereu atent la ispite. Iar prostia este o ispită. Dar nu numai pentru creștin – și aceasta din pricina unei constatări experimentale obiective: nimeni nu știe nimic, dar toată lume știe totul.

Neștirea, îndobitocirea, trecerea oarbă prin viață și printre lucruri, sau trecerea nepăsătoare, sunt de la diavol. Samariteanul n-a fost numai bun ci și atent: a știut să vadă.

Milosului nu-i pasă dacă cerșetorul a vândut paltonul pe care i l-a dăruit, măcar că s-a dus banii de-a dreptul la cârciumă. Paltonul îl poartă Hristos.

Legea sau Duhul … Firea Pământească sau Roada Duhului

În studiul pe care îl am de făcut pentru licență am aflat câteva idei interesante despre epistola apostolului Pavel către Galateni.
Mântuirea prin credință și libertatea în Hristos sunt temele principale ale epistolei către Galateni. În prima parte a epistolei, apostolul demonstrează faptul că un creștin este liber înaintea lui Dumnezeu față de lege, iar în a doua parte a epistolei face distincția clară între libertate și libertinism. „Libertatea creștinului nu trebuie confundat cu libertinismul moral”, scrie Petru Sescu.
În partea practică a epistolei, pentru a înțelege mai bine relația dintre Lege și har, Pavel arată bătălia care se duce între fire și Duh. Faptul că o persoană trăiește sub Lege nu trăiește după îndemnurile Duhului și prin urmare ea este o persoană firească. Trăirea prin Duhul este diferită de supunerea sub Legea mozaică și are ca rezultat roadele Duhului.
Un anumit crez determină o persoană să aibă un anumit comportament. Astfel în 6:1-10, Pavel dă o serie de instrucțiuni în termeni practici despre ce înseamnă trăirea prin Duhul, călăuzirea de Duhul și umblarea prin Duhul.